Programul "Primul cosciug"

In anii '90, o melodie celebra a formatiei "Sarmalele Reci" spunea ca "Tara te vrea prost!". In 2009, "Executantul" condus de Boc si Cotrocenii lasa de inteles ca "Tara te vrea mort!". Anuntand ca varsta de pensionare ar trebui sa creasca pana la 70 de ani, este lansat Programul "Primul Cosciug". Aceasta este solutia propusa de Comisia de experti de la Cotroceni. Intamplarea face ca, in luna iulie, pe adreasa redactiei sa vina un mail-pamflet pe aceasta tema. Din pacate, nu cunoastem autorul. Il publicam totusi, pentru ca reuseste sa ilustreze premonitoriu situatia grava in care se vor gasi peste ani angajatii din Romania, din cauza talentelor de ciocli ai celor care ne conduc in prezent: "Sa va spun secretul vietii mele: intotdeauna mi-am dorit sa fiu un intretinut. Sa stau cu burtica in sus si toate cele sa-mi vina asa, pe gratis. Din motive care imi scapa, chestia asta nu s-a intamplat niciodata. Mai nutream, totusi, o speranta: sa prind macar vreo doi-trei ani de pensie si sa nu mai misc un pai. Din pacate, imi dau seama ca nici visul acesta n-o sa se implineasca. Are grija de asta guvernul Boc. Guvern format, probabil, din nemuritori. Altfel nu pot sa-mi explic de ce noua, barbatilor, ni se pregateste iesirea la pensie la saptezeci de anisori. Adica la o varsta la care nepoteii ne vor duce de mana sa facem pipi, ne vor pregati proteza dentara si ne vor face perfuzii cu Gerovital ca sa iesim din casa si sa ne indreptam catre locul de munca (asta daca o sa mai tinem minte pe unde se afla). Imi si imaginez o zi din ultimul meu an de slujba. La varsta frageda de doar saizeci si noua de anisori, o sa deschid ochii cu noaptea in cap. Intai, o sa ma mir ca inca mai misc. Dupa aia, o sa cobor din pat. Crac!, va face genunchiul stang. Zdrang!, va carai cel drept. Vertebrele vor pocni ca un foc de artificii. Plamanii (usor ajutati de cateva decenii de fumat) vor face gnf-gnf! si vor incerca sa traga putin aer. Tensiunea va face vaj-vaj in urechi.. Timp de vreo zece minute, ma voi intreba de ce naiba m-am sculat. Aha, sa merg la serviciu! Cu maini tremurand de Parkinson (sau Alzheimer, la alegere), voi pune de un ceai de musetel si imi voi face pachetelul cu mancare. Adica iaurt degresat, paine deloc si pastilele de lecitina (ca sa nu-l confund pe sef cu femeia de serviciu). Apoi, trosnind din toate oasele, ma voi indrepta catre parcare si ma voi catara (cu greu) in masina. Dupa ce voi fi confundat de vreo cinci ori acceleratia cu frana, voi demara catre slujba. Cu douazeci de kilometri la ora, nu mai mult, ca miopia o sa ma impiedice sa vad drumul ca lumea. La birou, o sa dau mana cu cele trei schelete numite colegi de serviciu si o sa incercam sa ne asezam in fata calculatoarelor fara sa ne starnim prea tare hemoroizii. O sa ne povestim ce viteji eram pe vremea Razboiului de Independenta (da-da, cel din 1877, cand eram tineri) si, in final, o sa ne apucam de lucru. Daca o sa ne mai dea cineva ceva de facut. Haideti, d-le Boc, dati-o naibii...! Chiar aici vreti sa ne aduceti? Sa primim ultimul salariu direct la 'Eternitatea'? Mai bine puneti-ne de pe acum ceva cianura in chenzina, sa terminati mai repede cu noi!".