miercuri, 26 mai 2010

Jean Constantin Ismail eram


Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi

marți, 18 mai 2010

De ce taci ? Protesteaza si da mai departe !!!



Spânzuraţi-ne !!!

Nu înţeleg de ce ţipă Băsescu la mine.
De ce mă ameninţă că intră România în colaps.
În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am născut.
Comuniştii, nu ştiu cum se făcea, dar nu se ajungeau fără să ne ia la contract porcul din coteţ. Erau stăpâni pe livada noastră, pe cazanul cu ţuică, pe orătăniile din bătătură.
Pe capitalişti i-am primit cu bucurie generoasă, aproape nefirească.Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps. În dificultate a fost ţara şi la mica privatizare, şi la marea privatizare, şi după ce am scăpat de primul FMI, şi când duduia economia, şi când căutam luminiţa de la capătul tunelului, pe care văd că n-am mai găsit-o. Va fi fiind, probabil, lumânarea de la căpătâiul părinţilor şi bunilor noştri.
Şi-acum aud că România se duce fix în faliment.
Iar Traian Băsescu mă solicită să fiu solidară nu ştiu cu cine, să dau 25% din leafa mea, 15% din pensia mea.
Mă uit la Băsescu şi nu seamănă a om aflat în criză. Nici Guvernul sau Parlamentul nu sunt în criză. Nici miile de hectare de vile nu-s crizate.
Dar, defectul meu, am avut ochi de văzut şi urechi de auzit.

- Da. Aparatul de stat este uriaş. Dar nu populaţia l-a făcut uriaş.Voi, clasa politică,
l-aţi transformat în monstru.
- Dacă există un monstru care căpuşează mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, funcţionarul public; monstrul care a încălecat ţara asta sunteţi voi, clasa politică. Şi pentru că sunteţi la putere peste tot, voi, PDL, sunteţi grasul care l-a încălecat pe slab! Cu contribuţia anterioară, în ordine procentelor de reprezentare în structurile politice, a PSD (30%), a PNL(15%), a UDMR (6%) etc... Aţi devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reuşit. Şi-apoi aţi călărit ţara, aţi luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate respira, de câtă clientelă

i-aţi vârât pe gât.
- Aţi spart instituţiile statului nu pentru că aşa era necesar, ci pentru că vă trebuiau posturi de conducere pentru clientela de partid.
- Aţi creat instituţii noi nu pentru că nu funcţiona statul fără ele, ci pentru că aţi avut un mofturos căruia, fiindcă i s-a năzărit să fie mare director, mare preşedinte, i-aţi fabricat o instituţie.
Şi nu v-a ajuns: an de an, legislatură de legislatură, aţi mai creat alte structuri; aţi adus directori noi, ceilalţi au rămas în sistem.
- Nu populaţia ocroteşte fărădelegea în ţara asta, ci voi, cu cercurile voastre de interese cu tot.
- Nu populaţia a votat pensii de 370.000.000 lei vechi. Şi venituri de 100.000 de euro pe an, de la stat.Voi, clasa politică, aţi făcut-o: în guvernele formate din partidele voastre, în parlamentul format din partidele voastre, iar legile le-a promulgat... instituţia preşedintelui României.
- Nu mama - mare din pământ a distrus industria, a vândut petrolul şi rafinăriile, a tăiat pădurile şi a mânărit pământurile. Ministere conduse de voi, clasa politică, au făcut-o. Prefecturile voastre, consiliile judeţene ale voastre, primăriile voastre.
- Nu populaţia a prăpădit banii statului – sute şi mii de miliarde de lei, munţi de bani- pe licitaţii trucate, pe lucrări proaste, inutile, pe şosele cu gropi, pe autostrăzi care înghit bani cu ghiotura, ci primarii voştri, ai clasei politice; consilierii voştri, ai clasei politice; miniştri voştri, ai clasei politice.

- Nu populaţia a organizat doi ani întregi de dănţuieli, de parcă venea sfârşitul lumii. Voi, clasa politică, aţi făcut-o. Pe banii cui?!! Pe ăştia pe care-i tăiaţi azi de la pensionari!
- V-aţi construit un aparat uriaş de represiune: ministere, agenţii, deconcentrate conduse de voi şi clientela voastră politică. Prin ei, controlaţi tot, terorizaţi înstituţiile mai ceva decât poliţia politică a lui Ceauşescu.
- Nu populaţia se află în AGA şi CA din companiile şi băncile de stat, plătite, am văzut, regeşte, ci voi, clasa politică.
- Nu populaţia a stricat ţara asta la fiecare patru ani, ci voi, clasa politică. Cum aţi venit, aţi distrus tot ceea ce a făcut guvernul de dinainte şi aţi luat-o iar de la zero. Şi-apoi, aţi rostogolit vinovăţii între voi, partidele politice, de parcă aţi fi jucat ping-pong cu România.



Daţi-vă afară întâi pe voi şi clanurile voastre şi-apoi să v-atingeţi de părinţii noştri!

Şi veniţi, acum, să mă trageţi de urechi pe mine. Să ne trageţi de urechi pe noi, că se duce România de râpă.
Vreţi s-o scoateţi din criză pe spinarea şomerilor, a pensionarilor şi a bugetarilor de execuţie, cei care vă ţin în spate aleşii şi numiţii, în funcţiile de conducere.
Ce ce curaj? Cu ce moralitate?
Până să vă atingeţi de pensionarul ăla slăbănog, de profesorul care v-a pus creionul în mână, restructuraţi- vă întâi pe voi!
Daţi-vă afară şi în şomaj pe voi, pe oamenii voştri, ai clasei politice, şi după aceea scuipaţi pe noi.
După aceea umblaţi la salariile şi pensiile necăjite.
După aceea să-l certaţi pe bătrân că mai are îndrăzneala să trăiască, să ducă România-n faliment, cu venitul lui... gras, de 500 sau 600 de lei.


1.Dacă nu sunteţi capabili să comasaţi sau să desfiinţaţi instituţiile de pomană create de voi, clasa politică, măcar reduceţi numărul de directori. Aveţi o droaie de şefi. Aţi umplut ţara de şefi. Pe ei daţi-i afară întâi şi după aceea ajungeţi la pensionar. Sau la doctor.
2. Trei sferturi dintre directorii voştri pe care i-aţi instalat, moţ, în instituţiile bugetare, au afaceri acasă. Fac afaceri cu banul public. Daţi-i pe aceştia afară! Nu ei să mănânce cu două guri, şi de la firma lor grasă, şi de la buget, iar altul să crape de foame!
3. Luaţi-vă clientela politică din toate AGA şi CA-urile companiilor de stat, de pe lângă primării, consilii judeţene şi ministere. Aveţi deja directori acolo, există specialişti.
4. Daţi-vă afară consilierii de la birourile demnitarului. De ce aţi crede că ei sunt mai puţin paraziţi pe buget decât profesorul?
5. Daţi-vă afară consilierii de pe lângă miniştri, secretari de stat, subsecretari de stat, primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, căţel, purcel, directori generali, din companiile de stat, din parcurile industriale.
6. Încetaţi să mai căpuşaţi ministerele (primăriile, consiliile judeţene) cu clientela pe care o serviţi cu miliarde de euro.
7. Voi, clasa politică, aţi creat şi întreţineţi evaziunea fiscală şi munca la negru. Oamenii voştri, ai partidelor, îi protejează. Îi apără de funcţionari, să nu-i descopere. Îi apără de lege.
8.După ce veţi face toate astea, abia atunci să aveţi îndrăzneala să vă legaţi de bătrânii acestei ţări.

Asta este România, dle Băsescu. O ştiţi, o cunoaşteţi, dar nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de clanuri. Dar vă este la îndemână să-i jupuiţi de vii pe bătrâni. Sunt inofensivi. Ascultători. Mult prea blajini. Tăcuţi. Loviţi-i cu nădejde! Nu ţipă.

Cu stima
Lt.col.rz.
ing.Gheorghe NEDELCU
Sef compartiment GIS C.J. Bihor

0743 081055
nedelcugh@yahoo.com

vineri, 7 mai 2010

Gandul - Cristian Tudor Popescu: Subminarea economiei nationale







Pentru ceea ce guvernul Boc a făcut şi face în clipa de faţă, Nicolae Ceauşescu a fost împuşcat ca un câine. Mintea îngustă, dar paranoică a scorniceşteanului a dus la îndatorarea prostească a ţării faţă de finanţa internaţională; plata, în schimb, s-a făcut prin jupuirea până la os a populaţiei României.
De când l-a înfipt Traian Băsescu premier, Emil Boc n-a făcut altceva decât să îmbine năuceala frenetică a unui alt Emil, Bobu, cu o slugărnicie gen Manea Mănescu, cel care îi lingea, la propriu, mâna lui Ceauşescu. Plus o clanţă cum nu-mi amintesc să fi avut vreun demnitar comunist. Toată "strategia" guvernelor Boc s-a rezumat la plata salariilor şi pensiilor cu bani împrumutaţi de peste tot, de la FMI , de la UE , de la bănci. Nu trebuie să fii premier şi să fi făcut o facultate pentru asta, e o operaţiune la îndemâna unui handicapat mintal. Iar acum asistăm la o magistrală schimbare de paradigmă: de unde să mai luăm bani pe care să nu-i mai dăm înapoi, dar să-i facem praf cât mai repede? Păi, de la popor, bă, Emile. Da, să trăiţi, asta e soluţia, de la popor, sunteţi genial, ca întotdeauna, domnule preşedinte, mărim cota unică şi TVAul.
Imaginez acest dialog pentru că trebuie să fii handicapatul mintal pe care-l pomeneam mai sus ca să înghiţi acum datul vinei pe FMI că vrea mărirea taxelor şi impozitelor sau să crezi că mătrăşirea câtorva miniştri prea de tot idioţi sau hoţi ar rezolva ceva. Primul responsabil pentru subminarea guvernamentală a economiei naţionale este preşedintele Băsescu. El este cel care a folosit toate tertipurile imaginabile pentru a ţine gaşca lui Boc în Palatul Victoria . El a transformat guvernul României în corpul său personal de lachei, pe care-l cheamă la ordine la Cotroceni când are chef. Manikinul Boc nici tocurile pantofilor nu şi le-a înălţat fără aprobarea lui Băsescu. Dl. preşedinte a vrut conducerea executivă absolută a României şi o are.

marți, 4 mai 2010

Rusine pentru mass-media







Presa din Franta a inceput sa ne catalogheze tigani acum 15 ani.
Presa din Italia nu ne scoate din tigani, iar elvetienii ne spun ciori si corbi.
Norvegienii se plang ca sunt victime ale inselaciunilor din partea
tiganilor romani care le vand cupru pe post de aur.

Toate aceste natiuni au insa un numitor comun: presa locala, ziaristii din
aceste tari, isi apara conationalii, aratand cu degetul Romania, natiune
care in proportie de 70 % ajunge in Europa sa se identifice cu sintagma de
"Tzigania" sau tara tiganilor europeni.

Cum s-a ajuns aici ? Nu discutam despre impotenta diplomatiei romanesti
care, si-a facut o traditie din a fi una din cele mai, nu slabe, ci
fricoase, lipsite de reactie diplomatii europene, care nu face mai nimic
sa apere pozitia romanilor in lume [ in Elvetia ciorile de romani sunt
striviti in presa de o saptamana si nu exista inca nici o reactie oficiala
a MAE, ca doar de aia platim taxe si impozite ], ci discutam despre faptul
ca, in Romania, este poate singura situatie in care mass-media, nu numai
ca nu ia apararea romanilor care tind sa fie identificati cu etnia rroma,
insa promoveaza o Romanie manelista.

Discutam cu un prieten, manager la o companie elvetiana din Romania, care,
pe marginea atacurilor la adresa romanilor din Elvetia, mi-a transmis
aceste lucruri :

"Draga Iulian,
Vad si remarc, pe buna dreptate, ca romanii sunt supusi unui tir de
acuzatii ingrijoratoare in Elvetia. Sincer este prima oara cand in tara
mea, conationalii mei se pronunta cu asemenea agresivitate la adresa unei
natiuni europene, insa, hai sa vedem cum s-a ajuns aici. Eu, stii bine,
lucrez si locuiesc in Romania de 5 ani.

Dragule, sunt socat de faptul ca, in presa romana, nici macar un singur
ziar nu a scris editoriale de atitudine fata de linsajul mediatic la care
sunteti supusi in Elvetia.
Sunt surprins sa vad ca oficialii din politica voastra externa se fac ca
nu vad si ca nu aud, si nu se declara, oficial, macar ingrijorati de
escaladarea acestor lucruri la adresa romanilor in presa elvetiana.

Pai daca voi nu va aparati, cine sa va apere ? Stii de exemplu faptul ca,
au existat luari de pozitie din partea presei germane, adica au ajuns
ziaristii nemti sa-i apere pe romani, in vreme ce ziaristii vostrii nu
spun nimic ? Pentru un elvetian este o chestiune ciudata, pe care o poate
elucida doar traind in tara voastra.
Pentru ca, sa ma ierti insa, programele voastre TV abunda de productii
centrate pe imaginea tiganilor.

De Revelion am vazut o chestiune groteasca, am vazut cum niste valori
istorice ale romanilor, erau jucate de catre niste celebritati locale
carora voi le spuneti manelisti.
Fetita mea, invata la scoala germana din Bucuresti, iar colegii ei,
discuta in pauze despre aventurile unei printese in filmul Inima de Tigan.

In ziarele voastre, nuntile, divorturile si viata tiganilor fac cap de
afis, astfel incat intreaga imagine a tarii este construita in jurul lor,
astfel incat, cum vreti sa nu fiti identificati cu ei ; adica, cultura
voastra ca popor deja este asimilata de cultura tiganilor romani, si cred
ca este un eveniment unic, in care o etnie fara civilizatie sa domine un
intreg popor si aici ma refer la faptul ca, vina o poarta mass-media care
este centrata si preocupata sa faca audienta, exacerband la maximum
imaginea tiganilor, astfel incat, in mod firesc tara voastra a ajuns sa
fie asimilata cu locul de bastina al tiganilor europeni."

Sinuosul drum al lebedei din Austria catre gratarele faraoancelor si
magraonilor a trecut invariabil prin presa romana. Iata ca aceasta goana
dupa audienta, care implica scoaterea in prim-plan al non-valorilor, al
manelistilor, au adus Romania la stadiul de cultura facuta sub coviltirul
carutei.

Mega-productii gen Inima de Tigan sau Regina, nu trebuie sa uitam ca au
avut audienta maxima de exemplu in ziua alegerilor, atunci cand ROMANII
[ nu rromii ] nu fost mai preocupati sa nu rateze episodul respectiv,
decat sa isi exercite dreptul la vot.

Am facut aceasta paralela pentru ca, in cursul acestei dimineti am
discutat telefonic cu Ambasadorul Romaniei la Berna.

Domnul Sava, s-a declarat incantat de faptul ca sunt preocupat de imaginea
romanilor in Elvetia, si sincer mi s-a parut a fi un diplomat, care este
plin de intentii bune, insa este cam legat de maini si de picioare. Asta
pentru ca, dansul mi-a spus ca a informat MAE despre ceea ce se intampla
in presa elvetiana la adresa romanilor [s-au lipit ostentativ afise
infatisand ciorile de romani inclusiv pe strazile oraselor elvetiene ] si
asteapta o reactie a oficialilor romani. Insa, interesante sunt cifrele
avansate de domnia sa, care ne demonstreaza faptul ca, Elvetia chiar era
ultima tara din Europa care avea dreptul sa ne catalogheze drept ciori, si
sa discute, despre un referendum care sa interzica cetatenilor romani,
dreptul la libera circulatie pe teritoriul tarii lor.

Astfel pe piata muncii din Elvetia exista circa 750000 de muncitori
straini, in aceasta tara posibilitatea de a muncii la negru fiind redusa.
Din acesti 750000 de muncitori straini din Elvetia, doar putin peste 3900
sunt romani, adica sub un procent, astfel incat prezenta romanilor este
extrem de redusa.
Insa, din acesti 3900 de romani care muncesc in Elvetia, si din cauza
carora nu mai au loc sa respire elvetienii, in proportie de 90 % sunt
oameni de o inalta probitate profesionala si morala :
manageri MBA, profesori, medici adica romani care reprezinta cu cinste
tara noastra. Este evident astfel faptul ca, cel putin in cazul acestor
atacuri xenofobe din presa elvetia, MAE trebuia sa intervina, pentru ca
romanii se simt efectiv abandonati de toata lumea, adevarati fii ai ploii.

Un profesor roman care preda la catedra unei universtitatii din Berna imi
spunea : " Am invatat la Oxford, predau de peste 20 de ani, insa nu am
crezut ca o sa apuc ziua in care, la curs, studentii sa ma intrebe daca nu
cumva si eu am rude tigani in familie ! Nimeni nu ne apara, nici presa
romana, nici autoritatile romane, nimeni, astfel incat nu ne mai ramane
decat sa ne punem cenusa in cap, sau sa renuntam pur si simplu sa mai
declaram ca suntem romani ! Inainte de '89 eram priviti cu simpatie aici,
noi romanii, eram considerati oameni eminenti, insa in numai 20 de ani, am
ajuns sa primim in bloc eticheta de tigani.

Si cum sa nu o faca, daca in presa romana nimeni nu vorbeste de romanii de
succes, de romanii inteligenti, si asta pentru ca ziarul se vinde numai
daca il are pe prima pagina pe Guta, Minune, etc. Eu refuz sa ma las
manelizat, insa asta se pare ca este echivalent cu a renunta sa ma mai
consider roman.
Tara mea se cheama Romania, nu RRomania!"


Dati mai departe !


Asa poate ajunge si la un ilustru oficial, care sa ne apere CA DOAR DE
ACEEA II PLATIM, NU ?