Dacă într-adevăr prostia, văzută din interior, n-ar semăna până la a se putea confunda cu talentul, dacă, văzută din afară,n-ar avea toate aparenţele progresului, ale geniului, ale speranţei şi-ale îmbunătăţirii, nimeni n-ar vrea să fie prost şi n-ar exista prostie. Prostia nu mă amuză. Deloc. Mă oboseşte. Mi se pare chiar destul de surprinzător în ce măsură te poate epuiza dialogul cu un imbecil. Un val de lehamite mă covârşeşte brusc şi am impresia că n-am să-l mai pot îndura nici măcar o secundă, că o să fug cât or să mă ţină picioarele - deşi nu vreau să supăr oamenii, în general -, cum să ies din bucluc? Mi-ar placea cateodata sa scriu o carte pe tema prostiei inteligente.
De astfel nici nu stiu ce este prostia, cum de astfel nici nu stiu ce- i inteligenta !
A doua mare dificultate. Sunt cam prost în materie de prostie. E un cuvânt debara, prin care desemnez comportamente sau vorbe care mi se par nedemne de o inteligenţă normală. Dar cum încă şi mai puţin ştiu ce-i inteligenţa şi normalitatea..."
Se vorbeşte de o „prostie a inteligenţei" şi prin această expresie vreau să desemnez conformismul în gândire. De ce „a inteligenţei"? Nu e o contradicţie? Ba da, bineînţeles. Ce vreau să spun? Vreau să spun că, dacă prostia ar fi mereu identică cu ea însăşi,am sfârşi prin a o repera şi am şti cu siguranţă cum s-o evităm. Dar prostia, ca şi omenirea, e inventivă. E inventivă în aceeaşi măsură ca inteligenţa şi creativitatea.La fizica am invatat ca perpetuum mobile nu exista decat in teorie. Fals. ! Cel putin in domeniul prostiei, se pare ca odata pornita ea se autopropaga, devenind tot mai mare si putem sa nu-i intrevedem marimea. Practic devine simbolul acestor vremuri.
Nu degeaba ne-a invatat cel de care nu s-a prins prea mult prostia, Solomon, ca inteligenta striga pe strazi, dar… raspunde numai cine vrea.
Restul sunt sortiti pierzaniei !
